vineri, 20 noiembrie 2009

Lonely on a desert island

Am fost naufragiat, in urma unei catastrofe aviatice, pe o insula tropicala. A dat Domnul Dumnezeu ca impreuna cu mine sa scape si alti patru prieteni de-ai mei! I-am descoperit chiar pe insula pe care am naufragiat si eu! Ne-am bucurat atat de mult cand ne-am vazut! Era esential pentru noi faptul ca nu eram singuri.
Bineinteles ca ne-a parut rau de ceea ce s-a intamplat cu avionul, de tot ceea ce va trebui sa lasam in urma, si de durerea celor care ne vor da disparuti. Dar bine ca am scapat si ca suntem sanatosi! Poate se va ivi pana la urma o sansa si de a ne reintoarce in lumea din care am venit… in lumea asa-zis civilizata!

Dar acum aveam alte probleme si obiective punctuale legate de propria noastra supravietuire in salbaticiunea in care ne-am trezit. Cum si unde vom dormi noi pe aceasta insula pustie? Cum vom reusi sa ne asiguram focul? Cum vom reusi sa ne hranim? Cum vom reusi sa ne aparam de toate pericolele ce pot exista in padurile inconjuratoare?

Primul pas spre rezolvarea tuturor acestor deziderate este… explorarea! Dar mai presus de asta era nevoie de cristalizarea grupului – lucru usor de facut avand in vedere prietenia ce ne leaga. Asadar inainte de orice trebuia sa adotam un set de reguli care ne sa guverneze viata pe aceasta insula. Iata cele zece porunci care ne va oferi solutii in orice situatie ce poate aparea in acest context:
1 Nu va ucideti prietenii! Treasure your friendship!
2 Nu abandonati lupta! Keep on fighting for survival!
3 Nu intrati in panica! Remain calm!
4 Nu complicati lucrurile! KISS (Keep it stupid simple)!
5 Nu va autoexilati! Loneliness can be dangerous!
6 Nu va avantati in a lua decizii fara a-i consulta si pe ceilalti! Brainstorm!
7 Nu intrati in competitie unul cu altul! Be constructive!
8 Nu uitati de iubirea si repspectul fata de aproape! Love is all around!
9 Nu faceti risipa de resurse! Use resources rationally!
10 Nu distrugeti natura! Be environment-friendly!

Astfel insula va deveni a doua noastra casa!

Articol scris pentru concursul SuperBlog 2009.

joi, 19 noiembrie 2009

Fight of the Laptops

Astazi ne jucam cu marcile de laptop :)
Fondata in anul 1984 de un student la Universitatea din Texas, Austin.
"Turbo PC" (1985) a fost primul computer proiectat de aceasta companie.
A achizitionat Alienware in 2006, an care a marcat si primele sisteme cu procesor AMD.
Ghici chicitoare ce-i?
Dell!

Pornita in anul 1976 de Steve Jobs si Steven Wozniak.
"1984" (Regie: Ridley Scott) - debutul Macintosh!
2001: aparitia MAC OS X si iPod
Ghici chicitoare ce-i?
Apple!

Infiintata in 1989 in Taiwan de catre patru ingineri de la Acer.
Un foarte important producator de placi de baza!Primele notebook-uri certificate TCO'99 pe plan mondial!Este unul dintre principalii sponsori ai concursului SuperBlog!! :)
Ghici chicitoare ce-i?
Asus!

Pornita in anul 1875 de japonezul Hisashige Tanaka.
Este si un important producator de electrocasnice.
A produs primul portabil comercial din lume (1985).
Ghici chicitoare ce-i?
Toshiba!

Fondata in anul 1984 (la 3 ani dupa IBM) in China!
Anul 2003 a marcat de fapt aparitia acestui "nou" logo.
2005: preluarea diviziei de PC-uri de la IBM!
Ghici chicitoare ce-i?
Lenovo!

Creata in anul 1939 in Palo Alto, California.
Este unul dinstre cele mai importanti producatori de imprimante.
A fost declarat cel mai mare producator de PC-uri din lume in anul 2007 (studiu realizat de IDC).
Ghici chicitoare ce-i?
HP!!

Infiintata in anul 1976 in Taiwan sub numele de Multitech.
A primit denumirea actuala in anul 1987.
Numarul 2 in vanzarile de laptopuri in 2008.
Ghici chicitoare ce-i?
Acer!

Fondata la 7 mai 1946 sub numele de Compania Industriala de Telecomunicatii Tokio!
Primul lor produs de larg consum, aparut la sfarsitul anilor 40, a fost un fierbator de orez!
Una dintre cele mai mari companii de produse electronice pentru uz personal.
Ghici chicitoare ce-i?
Sony!

Toate marcile au avantaje si dezavantaje! E greu sa iei o decizie! Dar eu voi merge pe mana unui Laptop Dell, deoarece am deja o experienta fericita cu un laptop livrat de acest producator! Dar bineinteles ca mi-ar placea si un Apple (oferta pentru studenti pana la 31 decembrie), ASUS sau Toshiba. Un caz special este Lenovo... brand care trebuie sa recunosc ca imi este necunoscut. Cert este ca in 2005 compania chineza a achizitionat divizia PC de la IBM (brand extrem de apreciat in lumea IT) si a devenit astfel un puternic producator la nivel mondial. Este foarte bine sa fii deschis spre nou!! Sa accepti cu usurinta schimbarea! Sa fii versatil!

Articol scris pentru SuperBlog 2009.

P.S. Din pacate nu este prezentata autonomia la toate laptopurile oferite!

luni, 16 noiembrie 2009

Nintendo Wii - Explosive TNT in the Bedroom

Buna dragul meu!
Buna iubita mea!
[Lots of kisses]

Cum fu ziua ta?
Obositoare...
Eu am avut o zi mai usoara...
Ma bucur pentru tine.
Si am adus ceva TNT pentru asta seara...
Stii....eu sunt cam obosit...

Ghici unde l-am instalat...
In bucatarie...
Wrong!
In camera de zi...
Wrong again!
In baie...
Sunt dezamagita...
Ehh.....era in dormitor...In dormitor???
Da!

Si cat de exploziv este acest TNT?
Foarte...
Atunci abia astept sa-l incercam...
Si eu! Copiii l-au incercat deja!
... [amazed]
Daa, si le-a placut foarte mult!
Pai si cum l-au utilizat?
L-au bagat in priza... si apoi s-au harjonit toata dupa-amiaza...
... [worried], dar despre ce vorbim noi aici?

Despre noua Consola Nintendo Wii!!
Pfiu! Asta era!
Dar tu ce credeai? Te gandeai la....prostioare...?
Cine? Eu? Nu!!! In niciun caz! Sunt doar obosit....si ma prind un pic mai greu!

Si ce pachete ai achizitionat draga mea?
Wii Sports Resorts si Wii Fit Plus!!










Le-ai luat pe amandoua...
Ca sa multumesc pe toata lumea... eu cu fitnessul....tu cu sportul... copiii cu ambele!
... [satisfied] Foarte bine ai facut!

[One hour later]
Haide dragul meu.... vrei sa te fac un tenis?
Daga mea, eu cred ca o sa trag pe dreapta... dar tu poti sa faci fitness daca vrei...
[When do you think I got to sleep? After another three hours of laughing and playing together! We were young once again!]
[Both]: Thank you dear TNT! Good night!

O noua dimensiune a vietii de familie pentru proba 24 a concursului SuperBlog 2009.

duminică, 15 noiembrie 2009

Going into Fashion

Astazi a venit ziua uni alt magazin de haine on-line.
Oare despre cine este vorba?
Tara...!
Tararache? (pentru microbisti)
Nu.
Tamara? (matusa, bineinteles)
Nuuuu... a mai ramas decat o incercare!
Tara Fashion?
Punct ochit, Punct lovit! Bravo! :)
Si ce ne-ar face pe noi sa cumparam de acolo draga mea?
Cabina de proba online pentru a vedea cat de bine se potrivesc articolele selectate...
Interesant... dar ei nu ofera tinute complete?
Ba daaaa....pentru ocazii, office si sport (casual)... pentru mine...
Dar pentru mine?
Hmmmm... pentru tine nu sunt decat 6 articole in tot magazinul...
Revoltator! Nu puteau si ei sa ofere mai multe! :( Nu-mi trebuie!!...DAR asa-s toate magazinele de haine... totul pentru voi :) Ce alte avantaje mai are?
Blog si forum!!!
Inseamna ca sunt deschisi la a-si asculta clientii... Asta-mi place!
Ofera un card special pentru cumparaturi online... parca BRD ePayment...
Sa stii ca ar fi buna separarea conturilor pentru cheltuielile online si pentru cheltuielile la comerciant!
In plus, pentru atunci cand o sa ramanem fara cash in cont... dar as dori sa mai cumpar (probabil vor fi multe asemenea situatii :D) pot trecerile articolele vizate pe o lista de asteptare...
Daaaa..... se poate dovedi util... [Mai ales atunci cand trebuie sa caut cadou!]
Si au super oferta in urmatoarele 4 zile de "sarbatoare" intre 16-11-2009 si 19-11-2009 cu multe povesti.
Povesti??

Pai hai sa gasim repede o tinuta pentru seara de Craciun...

Si una pentru Revelion...

Articolul este pentru proba nr. 23 a concursului SuperBlog 2009.

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Manifest analizand la rece

Mesaj foarte important pentru blogosfera!

Dragi internauti, va sosi momentul in care putem resturctura clasa politica, la anul (in caz de alegeri anticipate) sau peste 3 ani (daca alegerile parlamentare vor fi la termen)! Cheia sunt alegerile uninomianle si impartirea pe colegii de votanti!! Hai sa vedem ce spun legile actuale:

Constituia Romaniei
ARTICOLUL 37
(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.

Legea votului uninominal - legea nr. 35/2008
Art. 29
(5) La depunerea candidaturilor, fiecare partid politic, alianta politica, alianta electorala, organizatie a cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, candidat independent trebuie sa faca dovada constituirii unui depozit, in contul Autoritatii Electorale Permanente, cu valoare de 5 salarii minime brute pe tara pentru fiecare candidat.
(7) Depozitul se restituie in termen de 14 zile lucratoare de la data ramanerii definitive a rezultatelor alegerilor organizate in circumscriptia electorala...Depozitul se restituie si candidatilor independenti care obtin cel putin 20% din voturile valabil exprimate in colegiul uninominal in care au candidat. Sumele care nu se restituie se fac venit la bugetul de stat.
Art. 30
(1) Candidatii independenti trebuie sa fie sustinuti de minimum 4% din numarul total al alegatorilor inscrisi in listele electorale permanente din colegiul uninominal in care candideaza, dar nu mai putin de 2.000 de alegatori pentru Camera Deputatilor si 4.000 de alegatori pentru Senat.
(4) Susţinătorii pot fi numai cetăţeni cu drept de vot şi domiciliul în colegiul uninominal unde candidatul independent doreşte să candideze. (paragraf adaugat prin OUG 97/2008)

Studiind la rece aceste articole, un independent ar avea cele mai mari sanse daca ar intra in cursa pentru deputati. Iar pentru a restructura clasa politica ar fi nevoie de cat mai multi independenti in parlament. Asta presupune si existenta cat mai multor candidati independenti.

Independent = o persoana care nu are si nu doreste nicio afiliere politica la vreun partid. Un om integru, bun profseionist, care nu va avea obligatii fata de niciun mogul, fata de niciun grup de interese obsucre.

El va ramane independent, facand un altfel de campanie: fara afise, fara pliante, fara pomeni electorale, fara a plati pentru a fi mediatizat. Va intrebati probabil cum se va face totusi cunoscut? In primul rand mergand sa vorbeasca cu alegatorii din colegiu - primul contact la strangerea semnaturilor. In al doilea rand este vorba de prieteni si familie si orice voluntar care doresc sa se implice. In al treilea rand se poate face o puternica campanie online (pentru a sustine aceasta initiativa in general, si pentru a sustine la nivel local pe fiecare dintre candidati - aici intram in joc noi, bloggerii si ceilalti internauti). In al patrulea rand pot exista posturi de radio si televiziuni care sa ii invite macar o data - si care pot fi chiar raliate la aceasta idee, macar la nivel local. In al cincilea rand, candidatul independent poate deveni un magnet pentru anumite companii locale, care vor dori ca numele lor sa fie asociat cu acel candidat, putandu-se crea un partneriat de PROMOVARE reciproca pe perioada campaniei electorale - bazat pe un contract care sa stipuleze foarte clar ca in urma incheierii contractului niciuna dintre parti nu va mai avea nicio obligatie fata de cealalta.

Dar toate astea nu se pot intampla decat daca aceste legi si structura actuala a parlamentului ar ramane nemodificate. Asta inseamna ca la refendum sa spunem NU, atat pentru sistemul unicameral, cat si pentru diminuarea numarului de parlamentari, pentru ca astfel sansele de a avea parlamentari independenti de grupurile de interese vor scadea dramatic.

Nu ramaneti indeferenti! Comunitatea bloggeirlor poate participa la aceasta schimbare, actionand la rece! Noul laptop ASUS K50, oferit de PC Garage, face posibil acest lucru prin desingul termal IceCool.

Aceasta fu noua proba a concursului SuperBlog 2009.

marți, 10 noiembrie 2009

Uitati-va pe Verso

Intr-o dimineata frumoasa de primavara am mers in Epoca de Piatra. "Hmmm... oare Romania nu traieste acum in Epoca de Piatra a Europei?"
Eram tare emotionat pentru ca urma sa iau un interviu cu Frederick Joseph "Fred" Flintstone. "Oare mai poate trai omul la fel de dezinvolt ca el? ... Oare cum o sa ma primeasca?"
- Buna Fred!
- Buna! Ce vant te abate pe aici?
"Oare il deranjez?"
- Voiam sa vorbim putin despre viata de familie...
- Familie? Ce stii tu despre familie?
"Am amutit... oare ce o sa fac acum? Sper sa iasa bine..."
- Familia este foarte importanta pentru mine.
- Si pentru mine draga oaspete.
- Stiu ca le iubiti foarte mult pe Wilma si pe Pebbles...
- Da, asa este. Cand stiu ca ele sunt bine, ma simt si eu bine.
"...Acum sa vedem cum reactioneaza la o intrebare mai putin comoda..."
- Dar sunt multe momente cand dati fuga la bowling...
- Da, face si asta parte din viata mea. E o pasiune la care cu greu pot renunta.
"... daaa... oamenii au avut dintotdeauna pasiuni mai mult sau mai putin puternice. Am ajuns la punctul la care mi-am dorit..."
- Se poate spune ca aveti o pasiune si pentru masina dvs.?
"Care ar face fata cu brio pe drumurile din Romania..."
- Masina... aia e masina?
- Cea mai buna din aceasta epoca...daca nu ma insel...
- Principiul de functionare este asemanator cu cel al hidrobiciletei... si tu imi spui ca asta e masina??
- Pai...
- Nicicun pai!!! Ia hai la o plimbarica in aceasta asa-zisa masina...
"Ooooo... un test-drive in Epoca de Piatra... este atat de incitant!"
- As fi tare bucuros! O sa fiu cu placere copilotul dvs.
"Gata... pornim!!!! Urraaaa! Imi simt tot corpul plin de adrenalina!... Oare in cat timp o sa parcurgem 10 km?"
...Dupa cinci minute:
- Cum ti se pare acum "masinuta"?
- Sunt extrem de uimit. Ceva extrem de util pentru voi!
- Da...
"Dar entuziasmul a scazut simtitor... incep sa-mi fac griji atat pentru fortele mele cat si pentru calcaie..."
Dupa zece minute:
"Acest experiment incepe sa devina periculos pentru integritatea mea corporala... dar inca mai sper ca vom parcurge macar 10 km..."
Dupa un sfert de ora de condus si 3 km parcursi...
- Fred...
- Da!
- Teee rooog...
- Hmmm... nu arati prea bine...
- ... opreste!!!!
- Asadar, inca mai consideri ca asta e masina?
"Am inlemnit! Oare ce argumente as putea sa-i mai aduc, cand eu am fost rapus dupa 3 km..."
- Si asta nu e tot. Gandeste-te la perioadele in care avem parte de ploaie din partea Sfantului Ilie...
"Eu eram inmarmurit"
- Dar ia spune tu cum crezi ca merge masina asta printre troienii de zapada!!!
- Aveti dreptate. Dar sa nu uitam ca nu este poluanta si ca va mentine in forma! Nu va imaginati cate probleme pot crea masinile viitorului.
- Ne mentine in forma? Ne scurteaza durata de viata!!! Asa ca de ce nu as aprecia atuurile de pe Verso!! O masina care iti poate marca toata viata: inainte de casatorie (cand hoinaresti cu multi prieteni, iar versatilitatea modului in care poti gestiona spatiul ti se va parea extrem de importanta)... imediat dupa casatorie (cand trebuie sa-ti dotezi noua ta casa si rabatezi cele 5 scaune din spate)... cand apar copiii (si rabatezi 3 dintre scaune pentru a avea parte de un spatiu mai mare pentru bagajele de concediu)... cand treci de o anumita varsta, iar copiii incep sa se imperecheze (vei avea nevoie de toate cele 7 scaune, mai ales daca apar si nepotei)...
"Sunt ravasit! Am ramas cu gura cascata... Cata viziune poate avea Fred!! Sunt mut de uimire... dar pentru a salva situatia... voi intreba de bunul lui prieten Barney Rubble"

[Toyota Verso mai are inca multe alte facilitati uimitoare, dar cea mai importanta este siguranta de 5 stele la testele Euro ENCAP. Sanatatea inainte de toate!! Vizitati site-ul Toyota pentru a descoperi si alte masini din categoria family.]

Acest articol a fost redactat pentru concursul SuperBlog 2009.

P.S. Mi-a placut faptul ca site-ul a mai scapat de "bloucrile gri". Bravo echipei Toyota!

Mega Party de deschidere

Draga cititorule, maistrul de ceremonii va invita la Mega Petrecerea de deschidere a noului AFI Palace Cotroceni MEGAfun (in apropiere de statia de metrou Politehnica). Ca orice petrece din basmele copilariei, aceasta dureaza trei zile. Nu va mirati! Petrecerea deja a inceput! Astazi a fost seara spectacolului pe gheata. Maine 11 noiembrie, este seara improvizatiei, modei si iluzionismului. Ultima seara este dominata de concertul Holograf!

Din pacate AFI Palace nu este noul centru cultural al Bucurestiului asa cum v-ati imaginat. Este cel mai nou si mai mare mall din Romania si din Europa de Est care si-a deschis portile la sfarsitul lunii octombrie. Un loc ce imbina perfect utilul (centru comercial cu peste 300 de magazine) cu placutul (cu multe facilitati pentru distractie, dintre care cel mai mult ma incanta patinoarul si sala de bowling si snooker... oare chiar au mese de snooker?).

Cine oare mi-a atras atentia in aceasta megastructura?

Cine? Cine?

real,- Hypermarket!!

Really, really?

Da, incredibil de real,- ...

Dimensiuni fantastice (asset-ul cel mai mare si mai important al noului mall) i.e. fluiditate :)

Dechis 24 de ore din 24!

Peste 40.000 de produse de o calitate ireprosabila!

Peste 90% din aceste produse provin de la producatori din Romania, sau au fost fabricate local cu materii pime din Romania (lucru extrem de pozitiv pentru economia romaneasca dar si pentru mediu)

Sistemul "Enomatic" - degusta vinul inainte de a cumpara!

Alte servicii extrem de utile: ajustarea hainelor, birou pentru returnarea produselor!! Etc.

Aceasta a fost etapa 20 a concrusului SuperBlog 2009.

P.S. Draga real,- m-am indragostit de tine! Nu treci si pe la Ploiesti?

luni, 9 noiembrie 2009

3G (Third Generation Communication)

Work started...

Criza mondiala a sosit.
Romania-i campioana,
Nimic nu poate impiedica
Jaful de pe glia noastra.

Oamenii ramasi fara venit
Cauta un job intr-una,
Lupta, nu intra in panica,
Ei sunt puterea noastra.

Eu [Mihai], Radu, Cozmin si Ioana - 4 muschetari internauti! Ei s-au gandit sa-si uneasca fortele in cautarea unui job pentru fiecare. Deviza lor: Toti pentru unul, si unul pentru toti! Pentru a atinge scopul propus, comunicarea si mobilitatea sunt extrem de importante.

Edimax le-a oferit sprijin celor patru! Cum? A imprumutat, spre testare, un router portabil wireless 3G-6210n, si cate un laptop pentru fiecare. Contextul? Participarea la targul de joburi HyperJobs 2009, din cadrul Targului International de Echipamente de Comunicatie, la care Edimax participa ca expozant.

Descrierea "jucariei" testate:
Rata de transmitere a datelor: 150 Mbps (protocol IEEE 802.11n)
Securitate: WPS (Wi-Fi Protected Setup) + multe alte functii (criptare, firewall, etc.)
Baterie: Li-Ion 3.75V (reincarcare cu adaptor) - autonomie 1.5 ore (suficient pentu ca patru muschetari sa descopere joburile cele mai potrivite pentru a aplica)
Design compact - potrivit pentru orice utilizator mobil.
Arie de utilizare: in aer liber, in mijloacele de transport in comun, la cafenea, la orice veniment ati participa.

Planul celor patru:
Fiecare va inspecta cate o sala a targului, transmitand datele culese catre ceilalti. Mai mult, ei vor interactiona in stabilirea eventualelor intrebari suplimentare pentru angajatori. Astfel se vor asigura ca vor obtine informatii cat mai complete si mai edificatoare despre potentialul joburilor la care vor aplica in final. Printr-o utilizare cat mai eficienta a router-ului, ei spera ca la final, inainte de a depune CV-urile acolo unde ar avea sanse mai mari, sa poata schimba timp de o jumatate ora, informatii in timp real de la seminarile organizate in paralel de 2 dintre companiile tinta.
Work in progress...

Acest articol a fost publicat pentru conursul SuperBlog 2009.
P.S. Intamplarile prezentate sunt pura fictiune. In schimb personajele si produsul sunt reale.

Aniversare ASUS

Event: World Technical Fair in Ploiesti (The Beautiful and Unique Romania)
Location: TechExpo Centre, 89 Enescu Street
Date: 1st of December 2029 (Romania's national day)

The newest product that ASUS presents at the fair, is the GreenWatch 5 supercomputer, that was launched to celebrate 40 years from the foundation of the company. What's in this name? The computer takes the form of a watch and is supplied from the energy produced by a hybrid system: solar cells - thermocouple - vibration microgenerators. Morover, it takes advantage of the latest developments in the field of video cards and displays. It runs the newly launched Suse Linux 16.3, and disposes of a processor speed of 11.4 GHz.

This press release was written for the SuperBlog 2009 contest.

P.S. Astfel am terminat restantele! :)

Self vs. SaaS

Dragi cititori, eu am pornit acest blog in urma unei discutii intr-o cafenea... si mi-am propus foarte multe, dar am reusit din pacate rea putine pana in acest moment. Din punctul meu de vedere, la acest moment, solutia SaaS (Softwae as a Service) gratuita oferita de blogspot, este tot ce am nevoie, chiar daca nu am suficienta libertate. Important e sa-ti ai unde sa-ti expui ideile. Din punctul meu de vedere, cand vine vorba de blogguri personale, continutul este cel care poate atrage ca un magnet, si mai putin chestiunile de detaliu mai mult sau mai putin tehnic.

Dar acum sa studiem putin cam care ar fi optiunile disponibile pentru cei care vor sa treaca la profesionisti. Ca si in cazul e-mailului exista doua variante: Self-managed blogging vs. serviciu specializat (SaaS)

Solutiile de blogging self-managed presupun existenta unui server online all the time, dezvoltarea/achizitionarea si/sau instalarea unei platforme de blogging (inclusiv acces la baze de date), achizitionarea domeniului (plata lunara), asigurarea securitatii, personal calificat pentru administrarea intregului pachet. Este inaccesibil microintreprinderilor si micilor intreprinzatori, un asemenea serviciu putand fi implementat doar de companiile specializate sau de marile companii (dar si aici exista un mare semn de itnrebare, deoarece de regula se cauta externalizarea serviciilor... celebrul outsourcing). Libertatile si optinuile pe care ti le ofera o asemenea abordare sunt uriase, acesta fiind principalul atu al unei solutii de acest gen: blogurile vor arata exact cum isi vor dori utilizatorii, dar la un cost destul de ridicat. Foarte importanta devine in acest caz cercetarea, dezvoltarea si adaugarea unor elemente si procese specializate care sa le permita utilizatorilor dezvoltarea unor blogguri care sa puna cu adevarat in valoare obiectivele business-ului.
In concluzie, daca bloggurile devin un oiectiv strategic in dezvoltarea companiei, probabil ca se merita adoptarea acestei solutii.

Software as a Service "profesional" (cu extra-optiuni si contra platii unui 'abonament') presupune delegarea responsabilitatii administrarii bloggului/bloggurilor si a bazelor de date adiacente, catre o companie specializata, cu o platforma de blogging bine pusa la punct de personal calificat. Accesibilitate sporita pentru oricine isi doreste un nou canal de comunicare si publicitate; in viziunea mea grupul tinta al companiilor specilizate in oferirea de servicii SaaS ar trebui sa fie: PFA, microintreprinderi, ONG-uri si fundatii si chiar IMM-urile. Actiunile bloggerilor vor fi ingradite de optiunile puse la dispozitie de serviciul achizitionat, iar acestea nu raspund intotdeauna cel mai bine la nevoile organizatiei si in plus, cercetarea in domeniu nu va mai fi neaparat focalizata pe ceea ce v-ati dori dvs. Sa va fac acum cunostinta cu Blogway, unul dintre serviciile de tip SaaS bazate pe Wordpress, ce poate fi accesat prin achizitionarea unei cartele lunare la un pret rezonabil (blog, domeniu.ro, e-mail etc.).
Concluzionand, daca bloggurile nu reprezinta decat un instrument aditional de marketing si diseminare, probabil ca abonarea la un SaaS este solutia ideala.

Acest articol este scris pentru concursul SuperBlog 2009. Prima restanta!

duminică, 8 noiembrie 2009

Quelle Website

O noua etapa obligatorie a concursului SuperBlog 2009.

Unde gasesti multe multe haine?
Unde poti gasi accesoriile pentru casa ta?
Where would you find the perfect Christmas presents?
Unde ar trebui sa mearga gradinarii?
Unde sa cauti electrocasnice Privileg?
Where should the people with lots of free time go?
Unde poti gasi multe multe reduceri?
Unde gasesti produse de calitate la superpreturi?
Were can one find lots of special offers?

Unde gasesti cu greu o tinuta office barbateasca?

Pe site-ul de haine online de la Quelle.

Se pare ca aceasta companie de vanzari prin comanda (din catalog) sau on-line, este centrata in domeniul hainelor pe tinute casual sau sport, poate pentru a incuraja un mod de viata mai sanatos, ceea ce ar fi laudabil, dar eu as fi simtit nevoia de a putea alege si tinute office barbatesti - abia am reusit sa incropesc una la proba anterioara Quelle. Bineinteles ca se ofera multe costume, dar mult prea putine camasi care sa se asorteze.

Portalul este ok din punct de vedere al interfetei grafice si al realizarii tehnice. In ceea ce priveste continutul, imi place foarte mult sectiunea de consiliere - ghiduri utile pentru a va imbraca cu stil. Un alt aspect care mi-a placut este sectiunea de service (pe care eu personal as numi-o 'Suport clienti') care vine sa dea cat mai multe clarificari asupra modului de comanda si a conditiilor de livrare. Cred ca OPC-ul trebuie sa fie foarte multumit pentru acest aspect. Mi-a mai placut si sectiunile speciale pentru EA, pentru EL si pentru COPII. Ar mai fi ceva ce poate fi imbunatatit: Tabul cu Oferta Saptamanii, ar trebui si el trecut pe layout rosu, mai ales ca se afla la periferie si are o dimensiune redusa. Cam asta ar fi pentru acum.

joi, 5 noiembrie 2009

Madrilena

Dragi cititori, Blogoriada Go Travel se aproprie de final. Intrebarea este simpla: De ce-as vrea sa vizitez Madridul?

Am trecut prin Madrid, dar am vizitat doar aeroportul... atunci cand am avut bilete de avion spre Malaga, o destinatie exotica in Andaluzia, la malul Marii mediterane. Se intampla la sfarsitul lunii noiembrie... workshop... pregatiri de Craciun si revelion...frumos!:) Asadar am vazut Madridul din aer si m-a impresionat, dar sunt foarte curios sa-l vad si de la sol!

Apoi a existat posibilitatea de a merge pentru alt workshop in Cercedilla, o localitate ce face parte din comunitatea madrilena, situata la 56 km departare de Madrid. Cercedilla este in fapt o statiune montana... o zona cu un peisaj deoseit... si cu mare potential in aceasta perioada pentru iubitorii de schi! Daca as fi ajuns acolo, as fi avut sansa sa cunosc Madridul din nou in viteza dar intr-ul alt mod... urma sa calatoresc cu trenul de la aeroportul Barajas catre Cercedilla. Ar fi fost foarte interesant sa vizionez Madridul si suburbiile acestuia prin fereastra tren. Poate chiar as fi avut timp si pentru o vizita scurta (cateva ore) a centrului orasului... Dar nu a fost sa fie! Nu ma voi lasa batut pana nu voi ajunge acolo!

Mi-as dori sa am parte de o calatorie romantica la Madrid!! 2 nopti ar fi suficiente! Mi-ar placea sa cunosc dinainte cat mai multe amanunte despre cele mai romantice locuri din Madrid, pentru a putea avea o minivacanta cu adevarat frumoasa, de neuitat. Mi-as dori ca seara sa cinez impreuna cu persoana iubita intr-un restaurant cu specific spaniol si intr-o atmosfera cat mai idilica... Este extrem de important sa pastrezi vie faclia iubirii! :) Ar fi extraordinar daca acele cateva zile petrecute in Madrid s-ar suprapune peste un festival tradtional... atmosfera...chitara spaniola...flamenco... dar si chotis (dans specific Madridului de origine Bohemiana).

Eu mi-as dori sa am vacante lungi... sa pot sta intr-un loc timp de cel putin o luna (chiar si o saptmana e putin) pentru a putea lua pulsul orasului/regiunii, pentru ca acele locuri si obiceiuri sa se impregneze adanc in memoria mea. Dar cum este destul de greu de obtinut asa ceva, ma declar multumit si cu diferitele oferte de weekend. Mai bine mai putin, decat nimic, nu? Asa ca astept cu nerabdare rezultatul acestui concurs...

miercuri, 4 noiembrie 2009

Hilarie Viteazul

Aceasta este brosura concursului de eseuri de la Scoala de Informatica "Hilarie Viteazul" - etapa 15 a concursului SuperBlog.

marți, 3 noiembrie 2009

Mission Briefing

KillingSounds: Misiunea 11

Locatie: Orasul ABE
Marime harta: Medie
Numar minim persoane deranjate: 100
Periculozitate: Maxima
Grad dificultate: 7/10

In aceasta misiune trebuie sa deranjati cat mai multe persoane din ABE. Alegeti cu mare grija grija timpul petrecut in fiecare loc pentru a nu declansa alarma. Nu este nevoie sa punem in alerta si politistii extrem de promti din acest oras.

Noua arma de care dispuneti se numeste G60J, si are toate atributele necesare pentru a duce la indeplinire aceasta noua aventura:
- difuzoare Altec Lansing 90DB + EAX Advanced HD 4.0 (super efecte de sunet) = sunet de fidelitate excelenta
- cele mai zgomotoase gloante (jocuri si aplicatii) -> irita imediat
- tragaci iluminat (de tip "clichet") -> pentru a putea opera in momentele cele mai oportune
- tehnologia Turbo Boost -> sincronizare excelenta


EAX hotspots:

1. Gradina chinezeasca

2. Targul de joburi Top-Killers, organizat de Hyper.abe

3. Sala de cinema Bolywood Multiplex

4. Parcul Chixmigiu

5. Universitatea INVIDIA

6. Gara de Sud-Vest

7. Mall 3D Marci

8. Salon auto GeTiX

Aceasta este misiunea ultrasecreta pe care mi-a propus-o proba a 14-a a concursului SuperBlog 2009. Actiunile mele vor fi extrem de atent urmarite de furnizorul noului echipament din dotare: ASUS.

N.B. Continutul acestui articol este imaginar. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare.

duminică, 1 noiembrie 2009

Clothes by Quelle

A new phase in the SuperBlog 2009 contest. A new challenge.
Key words: 'imbracaminte'; Quelle;

- Dear fairy, next week I will go to an important job interview, and I'd like it to be a new start for me. On this occasion, I want to have a new office look. And today, there's so hard for me to find things that I really like.
- Have a look at the Source website...
- Source? What Source?
- Quelle, my dear friend.
- Oh, ok. Let's see...
1st item should be the underwear: white tank top (59.90 for two of them), white slips (5 pieces at 99.90) and black socks (4 pairs - 49,90).
- You start from the basics...
- Of course, every detail counts.
2nd item will be the costume... Hmmm, tough choice to make! I have to sort things out... Here it is, I found it: a grey costume (399,90). Grey is not exactly the colour i'd like to wear, but it offers the sobriety one needs in the office in genral, and in a job interview in particular.
- And you'll wear a white shirt!
- Yes, indeed, my dear fairy. Let me see what they have in stock... This was easy :) The white shirt (79,90 RON) with a blue tie.
- You're almost ready.
- Now I get to choose the shoes (199,90) and belt from ecologic leather (79,90). They should be black of course.
- Wallet and Bag?
- One black wallet (99,90). But no bag for men!!!! Lucky me that I already have one :).
- Watch?
- Hope I'll find something really nice... This (129,90) is certainly not what I expected, but is the only one that fits to my new outfit.
- Oh, my dearest, we were to forget something...
- What... what?
- On this cold weather... you'll also need an overcoat...
- Thank you life saviour :)! Nice offer: Umberto Rosetti overcoat at almost half the price: 229,90. This is the big hit in this shopping cart! :) Now everything is in place. I can start preparing the interview.
The end of this winding road!

N.B. All prices are in RON.